Incep sa cred ca nu am meritat asta, ca tot ce a fost a fost doar un vis frumos. O joaca. Dar intr-o joaca e nevoie de 2. Deci vina nu imi apartine numai mie, dar tu asta crezi. Si, intr-un fel, si eu ma invinovatesc. Trebuia sa nu te fac partas povestilor mele, sa pastrez o oarecare distanta, sa nu ma atasez atat de mult de un strain. Pentru ca asta esti,in fond. Un strain, care a intrat brusc in viata mea si pe care l-am lasat sa-si faca loc pana aproape de inima. De ce? Ca apoi sa fiu alungata si mai brusc din "cercul tau"de prieteni, din care nici nu cred ca am facut vreodata parte? Probabil nu am fost demna de asta. Probabil ca nu sunt demna de multe lucruri.
Cert este ca nu m-am prefacut niciodata ca sunt altcineva. Mesajele zilnice de"Buna dimineata" sau de "Noapte buna" erau din inima, fara nici un interes ascuns. Cautam doar prietenie si parea ca o gasisem. Vedeam in tine un prieten adevarat, un confident, un frate mai mare. Fratii se mai cearta, dar se impaca. La fel si prietenii adevarati. Pe cand noi nu mai suntem nici ca fratii, nici prieteni adevarati, din moment ce refuzi sa imi vorbesti.
Da,recunosc! Am gresit. Mi-am cerut scuze de atatea ori, dar pare ca nu vrei sa ma asculti. Iar eu nu mai am putere sa alerg dupa toti cei care ies din viata mea. Dar pentru prieteniile adevarate merita sa lupti si spun asta cu speranta ca tu sa crezi ca ce am avut noi a fost si este o prietenie adevarata.
